Vopseaua colonială de var și varul din secolul al XIX-lea
Vopseaua de var pare să fi fost cea mai comună în perioada colonială. În perioada colonială, vopseaua de var a fost o necesitate pentru hambare, case și biserici, atât la interior cât și la exterior. Principalul motiv al popularității sale a fost faptul că servea la prevenirea mucegaiului. Acoperirea nu era doar antibacteriană, ci și descuraja dăunătorii să își facă un cămin în interiorul caselor și hambarelor. Ca atare, bucătăria era în mod obișnuit văruită cu var, nu doar ca o măsură împotriva paraziților, ci și ca dezinfectant și mijloc împotriva mirosurilor. În plus, fabricarea varului era mult mai ieftină decât cea a vopselei obișnuite. Nu numai că era ieftină, dar nu trebuia să fii un muncitor calificat pentru a o aplica. Există o scenă faimoasă în Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain, există o scenă faimoasă în care Tom își păcălește prietenii să albească un gard pentru el. Există o parte de adevăr în această ficțiune, deoarece pe atunci, varul era lăsat pe mâna copiilor datorită simplității cu care se aplica.
Varba de var a oferit, de asemenea, o valoare estetică clădirilor oamenilor. Grajdurile și casele puteau avea un finisaj simplu, dar curat, care le făcea mult mai atractive pentru a le avea pe proprietatea cuiva. Atunci când era aplicată la interior, vopseaua whitewash lumina încăperea și o făcea să pară mai spațioasă. Prima era importantă pentru a-i ajuta pe oameni să se deplaseze prin casele lor în întuneric înainte de apariția iluminatului electric. De asemenea, nu se exfolia ca vopseaua obișnuită, iar dacă era deteriorată, retușarea ei era o sarcină ușoară și ieftină. Practic, era o modalitate rentabilă de a face casa cuiva să arate frumos. Pe atunci, oamenii o luau ca pe un semn de curățenie. Chiar și clădirile oamenilor mai bogați au început să aibă ceva var pe ele. De fapt, atunci când a fost construită Casa Albă, aceasta a fost acoperită cu var. Mai important, în condițiile meteorologice aspre din anumite regiuni, a avea un fel de protecție împotriva elementelor era crucial, iar varul a oferit exact acest lucru.
Vopseaua de var din secolul al XX-lea
Chiar și odată cu creșterea industrializării, varul era încă o practică populară. Era încă o necesitate din aceleași motive ca și înainte, dar pentru producătorii de lapte de la mijlocul secolului al XX-lea, varul a devenit o practică standard. Proprietățile antibacteriene erau vitale în cazul produselor lactate, așa că, de multe ori, varul era retușat anual. Atunci când era reaplicată, fermierii producători de lactate suflau cu aer comprimat fulgii desprinși, deoarece astfel se îndepărtau și resturile care se adunaseră pe suprafețele de cărămidă de sub ea. În acest moment, reaplicarea era și mai ușoară, deoarece acum putea fi pulverizată pe suprafețe în loc să fie vopsită manual.
Calcarul astăzi
În zilele noastre, varul este încă folosit pentru unele aplicații practice (cum ar fi în cotețele de pui), dar este încă iubit pentru aspectul său estetic rustic. Piatra și cărămizile, de exemplu, pot fi vopsite în alb pentru a le face să arate mai plăcute ochiului. Joanna Gaines a contribuit în mod deosebit la continuarea acestei tendințe. Atât pentru un scop practic, cât și pentru aspectul pur vizual, varul este o metodă simplă, dovedită în timp. În ciuda faptului că are o vechime de mii de ani, ea rămâne și astăzi ca o modalitate de a aduce un farmec din lumea veche proprietății proprii.